Dragi colegi și prieteni,

Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară în Somnologie și Ventilație, care va avea loc în perioada 26–27 iunie 2026, la Hotel Ramada by Wyndham din Oradea, România.

De-a lungul edițiilor precedente, acest eveniment s-a consolidat treptat ca o manifestare educațională de referință în domeniul somnologiei și ventilației, devenind o tradiție în cadrul programelor de formare medicală continuă inițiate de către Societatea Română de Pneumologie. Școala de Vară de la Oradea și-a câștigat recunoașterea prin calitatea programului științific, caracterul interdisciplinar al dezbaterilor și prin al lectorilor de renume deschiși schimbului de idei și experiență profesională.

Continuăm acest demers educațional cu convingerea că dezvoltarea competențelor medicale moderne necesită nu doar actualizarea permanentă a cunoștințelor, ci și crearea unor contexte de dialog științific autentic, în care experiența clinică, inovația și colaborarea interdisciplinară se întâlnesc. În acest spirit, ediția din 2026 propune un program științific complex și riguros, conceput pentru a răspunde provocărilor actuale din practica medicală.

Agenda evenimentului va include:

  • ateliere specializate dedicate ventilației non-invazive și strategiilor terapeutice în sindromul de apnee în somn;
  • dezbateri academice de tip PRO și CONTRA pe teme de actualitate din domeniul medicinei somnului;
  • sesiuni practice asistate de tehnologie medicală de ultimă generație;
  • prezentări ale celor mai recente progrese terapeutice și inovații științifice;
  • sesiuni interactive de analiză a unor cazuri clinice complexe.

Școala de Vară în Somnologie și Ventilație reprezintă, totodată, o platformă academică de dialog și colaborare, reunind specialiști consacrați și tineri medici din domenii precum pneumologie, cardiologie, neurologie, medicină internă, medicină de familie, diabet și boli de nutriție, psihiatrie, ORL și chirurgie generală. Suntem convinși că schimbul de experiență și perspectivele interdisciplinare vor contribui semnificativ la optimizarea abordării diagnostice și terapeutice a tulburărilor de somn.

Vă invităm să fiți alături de noi la Oradea pentru a continua împreună o tradiție academică dedicată excelenței, inovației și colaborării în medicina modernă.

Cu deosebită considerație,

Florin Mihălțan

Președinte SRP
Co-Președinte Școala de vară

Lavinia Davidescu

Co-Președinte Școala de vară
.

De ce să participi?

Descoperă, explorează, învață, influențează, progresează și creează conexiuni pentru o experiență extraordinară alături de lectori de renume. Valorifică aceste oportunități pentru a-ți dezvolta cunoștințele și competențele în acest câmp profesional.

Învață

Ascultă experți din domeniu: lideri internaționali într-un program științific de excepție.

Socializează

Extinde-ți conexiunile prin dialoguri interdisciplinare ce deschid calea către colaborări inovatoare

Avansează

Perfecționează-ți abilitățile pentru a obține realizări remarcabile în parcursul tău profesional.

Descoperă

Inspiră-te din prezentările susținute și din schimburile de idei cu ceilalți participanți.

Explorează

Descoperă posibilități nelimitate prin discuții captivante.

Influențează

O oportunitate de a-ți prezenta propria cercetare alături de numele de top din domeniul tău.

Program științific

Programul științific al congresului va fi disponibil în curând.

Înregistrare

Înregistrează-te acum ca să poți beneficia de taxa redusă!

*valabil pana in data de 25.04.2025

Program științific

Programul științific al congresului va fi disponibil în curând.

Înregistrare

Înregistrează-te acum ca să poți beneficia de taxa redusă!

*valabil până în data de 25.04.2025

Lectori invitați

Lectorii invitați ai Școlii de vară de Somnologie și ventilație noninvazivă sunt specialiști cu vastă experiență în domeniu

Locația congresului

Hotel Ramada
by Wyndham

Str. Calea Aradului 9,
Oradea 410223

08 mai

Termen – taxă redusă

08 iunie

Termen – taxă normală

26 Iunie

Start congres